Soluții din sticlă

Profilul se vede. Sticla face treaba.

Într-o fereastră obișnuită, geamul ocupă cea mai mare parte a suprafeței. Tot ce simțiți lângă fereastră — cât de cald e, cât de tare se aude strada, cât de repede se încinge camera vara — vine în primul rând de la vitraj, nu de la ramă.

Pagina aceasta este scrisă ca să puteți alege. Mai întâi de la problema dumneavoastră, apoi prin parametrii care apar în ofertă, apoi prin configurațiile pe care le folosim curent. Dacă la final știți ce pachet vă trebuie și de ce, și-a făcut treaba.

Cere ofertă cu vitrajul potrivit

Alegerea

De la ce problemă pornim?

Alegeți situația care vă descrie cel mai bine. Fiecare duce direct la configurația care o rezolvă.

Notația

Cum se citește o configurație

În ofertă, vitrajul apare ca un șir de cifre. Se citește dinspre exterior spre interior: foaie, cameră, foaie.

Cel mai simplu pachet dublu: foaie de 4 mm, cameră de 16 mm, foaie de 4 mm.

Foaia exterioară este laminată: două foi de 4 mm lipite cu două folii de PVB. „44" sunt foile, „.2" sunt foliile.

Aceeași foaie laminată, dar cu folie acustică. „Silence" este singura diferență — și se aude, nu se vede.

Șase folii de PVB în foaia exterioară, două în cea interioară. Numărul de după punct este singurul lucru care se schimbă — și el decide clasa de rezistență.

Pachet triplu: trei foi și două camere de 20 mm. Grosimea totală ajunge la 52 mm și cere un profil pe măsură.

foaie de sticlă

foaie laminată, cu folie PVB

cameră cu gaz

Fețele se numără dinspre exterior: la un pachet dublu, fața 1 este suprafața exterioară a foii de afară, iar fața 4 este cea dinspre cameră. Stratul low-E stă de regulă pe fața 3, iar stratul de control solar pe fața 2. Poziția lor nu este un detaliu de fabricație: mutată pe altă față, se schimbă comportarea pachetului.

Parametri

Cifrele din ofertă, pe scurt

Șase mărimi acoperă aproape tot ce veți vedea într-o fișă de vitraj.

UgW/m²K

Transferul termic al vitrajului

Câtă căldură trece prin geam. Mai mic înseamnă mai bine. Se calculează conform EN 673 și descrie numai geamul, măsurat în centrul pachetului — nu fereastra montată, care are și ramă.

g%

Factorul solar

Cât din energia soarelui ajunge în cameră. Un g de 58% înseamnă că aproape șase zecimi din energia care cade pe geam intră înăuntru. Mare este bun iarna la sud și neplăcut vara. Se determină conform EN 410.

TL%

Transmisia luminoasă

Cât din lumina vizibilă trece. Se notează și LT. Un pachet triplu are inevitabil TL mai mic decât unul dublu: sunt trei foi de traversat, nu două.

RwdB

Izolarea la zgomot

Indicele ponderat, conform EN ISO 717-1. Se scrie cu două corecții: Rw (C; Ctr). C se folosește pentru zgomot obișnuit, Ctr pentru trafic — la o stradă aglomerată, Rw + Ctr este numărul care contează.

S—

Selectivitatea

Raportul dintre lumină și căldură solară, TL împărțit la g. Cu cât este mai mare, cu atât sticla lasă mai multă lumină pentru aceeași cantitate de căldură. Este criteriul real la controlul solar.

mm

Grosimea pachetului

Suma foilor și a camerelor. Ea trebuie să încapă în falțul profilului: un pachet de 44 mm nu intră într-un profil de 68 mm. De aceea vitrajul se alege odată cu sistemul, nu după.

Din ce este făcut un pachet

Stratul low-E

O peliculă metalică de câțiva nanometri, depusă pe una dintre fețele dinspre cameră. Lasă lumina să intre și reflectă înapoi radiația termică din încăpere. Este componenta care coboară Ug, nu grosimea sticlei.

Stratul de control solar

Tot o peliculă depusă, dar reglată să oprească o parte din energia solară înainte să intre. Stă pe fața 2, adică pe partea dinspre cameră a foii exterioare, ca să lucreze înainte ca energia să ajungă în pachet.

Camera și gazul

Spațiul dintre foi izolează, nu sticla. Se umple cu argon, care conduce căldura mai prost decât aerul. Kriptonul este mai bun, dar are efect doar în camere înguste, sub circa 10 mm, și costă considerabil mai mult.

Bagheta distanțieră

Ține foile la distanță și conține sita moleculară care usucă aerul din cameră. Varianta clasică este din aluminiu. Bagheta warm-edge este din material compozit și reduce puntea termică de pe conturul geamului, adică exact locul unde apare primul condens.

Folia PVB

Filmul de polivinil butiral care lipește două foi într-una laminată. La spargere ține cioburile pe loc. Se măsoară în multipli de 0,38 mm: „.1" înseamnă o folie, „.2" două, „.6" șase.

PVB acustic

Aceeași folie, cu un miez moale care amortizează vibrația și șterge vârful de zgomot de la frecvența critică a foii. Se vede în notație ca „Silence". Nu schimbă Ug și nu schimbă comportarea la spargere; schimbă doar acustica.

Tipuri

Familiile de sticlă și ce rezolvă fiecare

Nu sunt alternative între care alegeți una. Într-un singur pachet se combină de obicei trei sau patru.

Bază

Float clar și extra-clar

Sticla float obișnuită are o tentă verzuie, vizibilă pe cant și pe grosimi mari. Varianta extra-clară, cu conținut redus de fier, lasă mai multă lumină și redă culorile mai fidel. Se folosește acolo unde transparența chiar contează: balustrade, vitrine, pachete groase.

Se alege când Când se vede cantul sau când sticla este groasă.

Termic

Sticlă low-E

Foaia cu strat low-E este baza oricărui pachet termoizolant modern. Stratul are o emisivitate de câteva procente și stă pe fața dinspre cameră a foii interioare la geamul dublu; la triplu, pe două fețe. Poziția lui nu este opțională: mutată, se pierde efectul.

Se alege când În orice pachet destinat unei clădiri locuite.

Solar

Sticlă de control solar

Un strat mai selectiv, care oprește o parte din energia solară păstrând lumina. Se alege după selectivitate, nu după cât de închisă pare. Pe fațade mari și pe orientarea sud-vest este diferența dintre o cameră utilizabilă și una care se supraîncălzește.

Se alege când Suprafețe mari, orientare sudică sau vestică, fațade vitrate.

Siguranță

Sticlă securizată (ESG)

Sticlă călită termic, conform EN 12150. Rezistă la șoc și la diferențe de temperatură de câteva ori mai bine decât sticla obișnuită, iar la spargere se fărâmițează în granule fără muchii tăioase. Nu se mai poate tăia sau găuri după călire: toate prelucrările se fac înainte.

Se alege când Uși, panouri joase, suprafețe expuse la șoc termic.

Siguranță

Sticlă securizată cu Heat Soak Test

Aceeași sticlă călită, trecută suplimentar printr-un ciclu termic conform EN 14179, care provoacă în fabrică spargerea panourilor cu incluziuni de sulfură de nichel. Reduce riscul de spargere spontană după montaj — motivul pentru care se cere la fațade și la vitraje deasupra capului.

Se alege când Fațade, luminatoare, orice panou greu de înlocuit.

Siguranță

Sticlă laminată (VSG)

Două sau mai multe foi lipite cu folie PVB, conform EN ISO 12543 și EN 14449. La spargere, cioburile rămân lipite de folie și panoul nu se golește. Este singura soluție acolo unde căderea din plan este un risc — și singura acceptată la balustrade și la vitraje deasupra capului.

Se alege când Balustrade, copertine, luminatoare, parapete, etaj.

Acustic

Laminată acustică

Sticlă laminată cu folie acustică. Combinată cu foi de grosimi diferite și cu o cameră potrivită, este soluția pentru stradă aglomerată sau zonă de trafic. Producătorul precizează că un strat de control solar sau călirea nu schimbă performanța acustică a pachetului.

Se alege când Bulevarde, artere de trafic, zone de gară sau aeroport.

Antiefracție

Laminată de protecție

Sticlă laminată cu mai multe folii, încercată conform EN 356 și declarată pe o clasă. Clasa aparține produsului încercat și marcat CE, nu numărului de folii scris în notație. Detaliile și clasele sunt în tabelul de mai jos.

Se alege când Parter, vitrine, case izolate, spații cu valori.

Estetic

Ornamentală, mată, serigrafiată

Sticlă cu relief, acidată sau cu email aplicat prin serigrafie. Reglează intimitatea fără să taie lumina și rezolvă zonele opace ale unei fațade vitrate, unde geamul trebuie să acopere planșeul sau termoizolația.

Se alege când Băi, casa scării, separări interioare, parapete de fațadă.

Laminate

Ce înseamnă cifra de după punct

La o foaie laminată, numărul de dinaintea punctului dă grosimile foilor, iar cel de după punct numărul de folii de PVB de 0,38 mm. Acesta din urmă decide cât de greu se trece prin geam.

Gama de sticlă laminată de protecție și clasele ei

CompozițiaProdusulClasa EN 356GrosimeMasăAlcătuire
33.2STADIP PROTECT 33.2P1A7 mm16 kg/m²2 foi de 3 mm, 2 folii PVB
44.2STADIP PROTECT 44.2P2A9 mm21 kg/m²2 foi de 4 mm, 2 folii PVB
44.3STADIP PROTECT 44.3P3A9 mm21 kg/m²2 foi de 4 mm, 3 folii PVB
44.4STADIP PROTECT 44.4P4A10 mm22 kg/m²2 foi de 4 mm, 4 folii PVB
44.6STADIP PROTECT SP 510P5A11 mm22 kg/m²2 foi de 4 mm, 6 folii PVB

Saint-Gobain Glass, gama SGG STADIP PROTECT. Clasele sunt atribuite produsului încercat și marcat CE conform EN 14449.

„44.6" și „SP 510" nu sunt același lucru

44.6 este o notație de alcătuire. Descrie două foi de 4 mm lipite cu șase folii de PVB de 0,38 mm, adică un intercalar de 2,28 mm și o grosime nominală de 11 mm. Atât. Poate fi produsă de oricine are o linie de laminare.

SP 510 este denumirea comercială a unui produs Saint-Gobain din gama STADIP PROTECT, declarat în clasa P5A conform EN 356. Fișa lui de produs indică alcătuirea 44.6 — deci produsul are compoziția aceea, dar compoziția singură nu dă clasa.

Diferența contează în două feluri. Întâi, aceeași clasă P5A are în gamă și variantele SP 512, SP 514 și SP 518, cu alcătuiri mai groase, destinate panourilor de dimensiuni mari — deci „P5A" nu înseamnă automat „44.6". Apoi, o sticlă 44.6 fără încercare și fără declarație de performanță nu poate fi prezentată ca fiind P5A, oricâte folii ar avea.

Concluzia practică: în ofertă scriem alcătuirea, iar în documentația lucrării intră clasa declarată a produsului efectiv livrat. Dacă aveți nevoie de o clasă anume, ea se cere explicit de la început.

Ce se încearcă la fiecare clasă EN 356

ClasaÎncercareaEnergie de impact
P1A3 impacturi cu bilă, de la 1,5 m161 J
P2A3 impacturi cu bilă, de la 3 m362 J
P3A3 impacturi cu bilă, de la 6 m724 J
P4A3 impacturi cu bilă, de la 9 m1086 J
P5A3 × 3 impacturi cu bilă, de la 9 m3258 J
P6B30 – 50 lovituri de ciocan și topor—
P7B51 – 70 lovituri de ciocan și topor—
P8Bpeste 70 de lovituri de ciocan și topor—

EN 356, treptele de încercare așa cum sunt descrise în documentația Saint-Gobain Glass. Bila de oțel are 4,1 kg; la ultima cădere nu are voie să treacă prin vitraj.

Clasele P1A – P5A se încearcă prin cădere de bilă și descriu rezistența la vandalism și la o tentativă rapidă. Clasele P6B – P8B se încearcă prin lovituri de ciocan și topor, iar scopul încercării este realizarea unei deschideri de 40 × 40 cm — aici se măsoară câte lovituri sunt necesare, adică timpul câștigat.

Control solar

Izolarea termică și controlul solar sunt două lucruri diferite

Amândouă se fac cu un strat depus pe sticlă, amândouă se văd în aceeași fișă, dar rezolvă probleme opuse. Confuzia dintre ele este cea mai frecventă greșeală de alegere a vitrajului.

Ug

Izolarea termică se ocupă de iarnă

Stratul low-E reflectă înapoi în cameră radiația termică a caloriferelor și a obiectelor din încăpere. Efectul lui se vede în Ug. Un strat low-E bun lasă intenționat soarele să intre: iarna, energia solară care intră printr-o fereastră spre sud este căldură gratuită.

Se urmărește un Ug mic și, de obicei, un g mare.

g

Controlul solar se ocupă de vară

Stratul selectiv oprește o parte din energia solară înainte să intre, dar încearcă să lase lumina vizibilă să treacă. Efectul lui se vede în factorul solar g și în transmisia luminoasă TL. Raportul dintre ele, selectivitatea, spune cât de bine reușește separarea.

Se urmărește un g mic la un TL cât mai mare.

Un vitraj de control solar modern face și izolare termică — tabelele de mai jos arată același Ug de 1,0 W/m²K la toate variantele. Invers nu este valabil: un vitraj doar termoizolant nu face control solar. De aceea alegerea nu este „mai bun sau mai slab", ci „pentru ce orientare".

Când se recomandă

Sud și vest, suprafețe mari

Fațadele spre sud și spre vest primesc soare direct în partea a doua a zilei, când clădirea este deja încălzită. Aici controlul solar schimbă efectiv temperatura din cameră.

Fațade vitrate și pereți cortină

Raportul dintre suprafața vitrată și volumul încăperii este cel care decide. Peste un anumit procent de vitraj, umbrirea interioară nu mai face față.

Mansarde și acoperișuri vitrate

Un vitraj înclinat primește radiația aproape perpendicular la amiază. Este cazul în care supraîncălzirea apare cel mai repede.

Birouri și spații cu aport intern

Oameni, calculatoare și iluminat produc deja căldură. Sarcina solară se adaugă peste ea, iar instalația de răcire se dimensionează pe suma lor.

Nord — de obicei, nu

Fațada nordică nu primește soare direct. Acolo, un strat de control solar taie inutil din câștigul de iarnă și din lumină.

Împreună cu umbrirea, nu în locul ei

O lamelă exterioară oprește soarele înainte să atingă geamul și rămâne cea mai eficientă soluție. Controlul solar se folosește acolo unde umbrirea exterioară nu este posibilă sau nu este suficientă.

Soluții

Configurațiile pe care le folosim

Fiecare rezolvă o problemă anume. Grosimile exacte se confirmă pe falțul profilului ales și pe dimensiunea reală a golului.

Punctul de plecare

Confort termic, geam dublu

Pachetul curent al unei ferestre de locuință: două foi de 4 mm, cameră de 16 mm, strat low-E pe fața dinspre cameră a foii interioare. Intră în orice profil uzual din PVC, lemn sau aluminiu.

Ce rezolvă

  • Pierderea de căldură prin geam
  • Suprafața rece de lângă fereastră
  • Condensul pe geam la diferențe mari de temperatură

De reținut Camera de 16 mm este optimul pentru argon. Mai lată nu mai aduce nimic: gazul începe să circule înăuntru și transportă căldură.

Pentru cerințe ridicate

Confort termic, geam triplu

Trei foi și două camere. Coboară semnificativ transferul termic și ridică temperatura suprafeței interioare a geamului — de aceea scade și senzația de „tras" de lângă fereastră.

Ce rezolvă

  • Clădiri cu cerință termică ridicată
  • Ferestre mari, unde suprafața rece contează
  • Camere de dormit pe fațade expuse

De reținut Un pachet triplu de 52 mm cere un profil adânc și cântărește aproape dublu. Greutatea se verifică la feronerie înainte de comandă, nu după montaj. Acustic, un triplu simetric nu este o îmbunătățire: 4/15/4/15/4 este măsurat la 32 dB, sub un dublu asimetric.

Pentru stradă

Confort acustic

O foaie laminată cu folie acustică și una subțire, de cealaltă parte a camerei. Asimetria este intenționată: două foi identice au aceeași frecvență critică și lasă zgomotul să treacă prin același loc. Folia acustică șterge apoi vârful rămas.

Ce rezolvă

  • Trafic rutier, unde contează Rw + Ctr
  • Zone comerciale și artere aglomerate
  • Dormitoare spre stradă

Configurația măsurată cea mai apropiată, publicată de producător:6 / 15 argon / 44.2 SilenceRw 41 (-2; -6) dB — adică Rw + Ctr = 35 dB

De reținut Producătorul foliei precizează că, din punct de vedere acustic, nu contează pe ce parte a camerei stă foaia laminată. Poziția se alege din alt motiv: spre interior dacă panoul trebuie să oprească o cădere, spre exterior dacă trebuie să reziste la forțare din afară.

Standard pentru risc de cădere

Siguranță la spargere

Foaia laminată este alcătuită din două foi de 4 mm și două folii de PVB. La spargere, panoul nu se golește: cioburile rămân lipite de folie. Produsul echivalent din gama Saint-Gobain este clasificat P2A conform EN 356.

Ce rezolvă

  • Ferestre accesibile de la sol
  • Ferestre cu parapet jos
  • Spații cu copii

De reținut Laminarea și securizarea rezolvă lucruri diferite. Sticla securizată se fărâmițează inofensiv, dar golește golul; cea laminată rămâne în ramă. Unde amândouă sunt cerute, se folosește sticlă securizată și apoi laminată.

Parter și vitrine

Rezistență la efracție

Foaia exterioară are șase folii de PVB — compoziția pe care Saint-Gobain o comercializează sub numele SP 510 și o declară în clasa P5A. Foaia interioară rămâne laminată, dar subțire, ca să păstreze asimetria pachetului și să nu urce inutil greutatea.

Ce rezolvă

  • Ferestre și uși la parter
  • Vitrine și spații comerciale
  • Case izolate, fără vecinătate apropiată

Ce este documentat pe foaia exterioară, luată singură:44.6 (SP 510), 11 mmEN 356 clasa P5A · EN 12600 clasa 1(B)1 · Rw 35 (-1; -2) dB

De reținut Clasa de rezistență aparține produsului încercat și marcat CE, nu notației. Un „44.6" fără declarație de performanță nu este o sticlă P5A. La comandă, clasa se cere explicit și ajunge în documentația lucrării.

Pentru fațade însorite

Control solar

Foaia exterioară poartă un strat selectiv care oprește o parte din energia solară și lasă lumina să treacă. Este exact alcătuirea de referință pe care producătorul își declară valorile, deci aici cifrele se aplică pachetului, nu doar produsului.

Ce rezolvă

  • Supraîncălzirea camerelor la sud și vest
  • Fațade vitrate și pereți cortină
  • Reducerea sarcinii de răcire

Valori declarate pentru această alcătuire, cu COOL-LITE SKN 176 II:6 / 16 argon 90% / 4, strat pe fața 2TL 70% · g 37% · Ug 1,0 W/m²K · selectivitate 1,9

De reținut Un strat selectiv schimbă și aspectul din exterior. Pe aceeași fațadă se păstrează același produs, altfel se văd diferențe de reflexie de la un ochi la altul.

Parter vitrat, expus la soare

Control solar și protecție, împreună

Stratul de control solar stă pe foaia exterioară, iar foaia interioară este laminată de clasă P5A. Este configurația pentru un parter vitrat spre sud sau spre vest, unde deranjează și soarele, și accesul ușor de afară.

Ce rezolvă

  • Vitrine și spații comerciale însorite
  • Parter rezidențial cu suprafețe mari
  • Clădiri unde răcirea și securitatea se cer împreună

Valori declarate pentru această alcătuire:COOL-LITE SKN 176 II / 6 – 16 argon / SP 510TL 68% · g 0,37 · Ug 1,0 W/m²K · 32,3 mm

De reținut Pachetul are 32,3 mm. Nu intră în orice profil, iar greutatea este considerabil mai mare decât la un 4/16/4. Sistemul se alege odată cu vitrajul.

Culisante și vitraje generoase

Suprafețe mari, soluție completă

Pachet triplu cu foi laminate la exterior și la interior, pentru panouri mari de culisantă sau de fațadă. Laminarea acoperă simultan siguranța la cădere, rigiditatea panoului și comportarea la zgomot.

Ce rezolvă

  • Culisante cu canate mari
  • Pereți vitrați până la pardoseală
  • Panouri care cer și siguranță, și acustică

De reținut Peste anumite dimensiuni, greutatea panoului decide sistemul și feroneria. Se calculează înainte de a fixa configurația, nu după ce geamul este comandat.

Configurațiile de mai sus descriu alcătuirea, nu o performanță garantată. Acolo unde apare o valoare, ea aparține exact alcătuirii scrise lângă ea și vine din documentația producătorului de sticlă. Valorile pentru lucrarea dumneavoastră se declară pe pachetul efectiv comandat și se trec în documentația lucrării: un 4/16/4 cu un strat low-E oarecare și unul cu un strat de generație nouă arată identic în notație și se comportă diferit.

Performanțe

Cifre, cu alcătuirea lor cu tot

Valorile de mai jos sunt publicate de producătorul de sticlă și se aplică exact alcătuirii indicate în capul fiecărui tabel. Nu se transferă pe alt pachet.

Control solar, geam dublu 6 / 16 / 4 mm — strat pe fața 2, 90% argon

Produsul de sticlăTLgUgReflexie exterioară
COOL-LITE SKN 176 II (pe PLANICLEAR sau ORAÉ)70%37%1,0 W/m²K13%
COOL-LITE SKN 076 II (pe DIAMANT)71%38%1,0 W/m²K15%

Saint-Gobain Glass, fișa COOL-LITE SKN 176 / 176 II. TL și g conform EN 410, Ug conform EN 673.

Selectivitatea declarată pentru SKN 176 II este 1,9. Stratul se montează obligatoriu pe fața 2, cu marginea decapată înainte de asamblare, iar foaia trebuie călită și trecută prin Heat Soak Test.

Același pachet, trei straturi diferite — 6 / 15 argon / 44.2 Silence

Foaia exterioarăStratul pe fațaTLgUgRw (C; Ctr)
ECLAZ ONE — doar izolare termică378%0,581,0 W/m²K41 (-2; -6) dB
PLANISTAR SUN — izolare + control solar270%0,371,0 W/m²K41 (-2; -6) dB
COOL-LITE XTREME 70/33 — control solar269%0,331,0 W/m²K41 (-2; -6) dB

Saint-Gobain Glass Benelux, broșura STADIP SILENCE. Valori conform EN 410, EN 673, EN 1279 și EN ISO 717.

Acesta este tabelul care arată cel mai clar diferența dintre izolare termică și control solar: Ug este identic la toate trei, 1,0 W/m²K, iar acustica este identică, pentru că alcătuirea este aceeași. Se schimbă numai cât soare intră — de la 58% la 33% — și, odată cu el, cât de multă lumină rămâne.

Aceleași trei straturi, pe pachet triplu laminat — 66.2 Silence / 20 argon / 44.2 Silence

Foaia exterioarăStratul pe fațaTLgUgRw (C; Ctr)
ECLAZ ONE376%0,531,0 W/m²K50 (-2; -7) dB
PLANISTAR SUN268%0,351,0 W/m²K50 (-2; -7) dB
COOL-LITE XTREME 70/33267%0,321,0 W/m²K50 (-2; -7) dB

Saint-Gobain Glass Benelux, broșura STADIP SILENCE. Valori conform EN 410, EN 673, EN 1279 și EN ISO 717.

Ambele foi sunt laminate acustic, iar camera crește la 20 mm. Rezultatul acustic urcă cu 9 dB față de tabelul precedent, la același Ug.

Control solar peste sticlă antiefracție — 6 / 16 argon / SP 510

ConfigurațiaTLgUgGrosime totală
COOL-LITE SKN 176 II / 6 – 16 – SP 51068%0,371,0 W/m²K32,3 mm

Saint-Gobain Glass, fișă de produs (foaia interioară SP 510, 10,3 mm; umplutură 90% argon).

Controlul solar și protecția la efracție nu se exclud: stratul stă pe foaia exterioară, iar foaia laminată de clasă P5A stă spre interior. Grosimea totală de 32,3 mm trebuie verificată pe falțul profilului înainte de comandă.

Sticla laminată singură, fără cameră — compoziția 44.6

CompozițiaGrosimeTLgUgRw (C; Ctr)
44.611 mm88%0,765,28 W/m²K35 (-1; -2) dB
55.613 mm87%0,755,23 W/m²K36 (-1; -2) dB
66.615 mm87%0,745,17 W/m²K37 (-1; -3) dB
88.619 mm86%0,725,07 W/m²K39 (-1; -3) dB

Saint-Gobain Glass, fișa STADIP PROTECT P5A (2 foi PLANICLEAR + 6 folii PVB de 0,38 mm). Clasa EN 12600: 1(B)1. Clasa EN 356: P5A.

Tabelul acesta este aici ca să se vadă un lucru des înțeles greșit: laminarea nu izolează. Ug de 5,28 W/m²K este valoarea unei foi laminate luate singur, adică practic valoarea unui geam simplu. Izolarea vine din cameră și din stratul low-E, deci foaia laminată trebuie montată într-un pachet termoizolant.

Ug este valoarea din centrul pachetului, conform EN 673, și nu descrie fereastra montată, care are și ramă. Transmisia luminoasă și factorul solar se determină conform EN 410. Valorile pot diferi între varianta călită și cea necălită a aceluiași strat, chiar la alcătuire identică.

Acustică

Cât se aude, pe alcătuiri măsurate

Tabelul de mai jos este singurul fel onest de a discuta acustica unui vitraj: fiecare cifră stă lângă alcătuirea pe care a fost măsurată.

Configurații măsurate — exterior / cameră / interior

AlcătuireaRw (C; Ctr)Rw + CtrGrosime totală
4 / 15 / 429 (-1; -4) dB25 dB23 mm
6 / 15 / 435 (-1; -5) dB30 dB25 mm
4 / 15 / 33.236 (-2; -5) dB31 dB26 mm
6 / 15 / 44.239 (-2; -6) dB33 dB30 mm
44.2 / 15 / 33.240 (-2; -6) dB34 dB31 mm
6 / 15 / 44.2 Silence41 (-2; -6) dB35 dB30 mm
66.2 / 15 / 44.243 (-2; -6) dB37 dB37 mm
10 / 15 / 44.2 Silence44 (-2; -6) dB38 dB34 mm
66.2 Silence / 20 / 44.2 Silence50 (-2; -7) dB43 dB42 mm
4 / 15 / 4 / 15 / 432 (-2; -6) dB26 dB42 mm
6 / 15 / 4 / 15 / 44.241 (-2; -6) dB35 dB49 mm
6 / 15 / 6 / 15 / 66.2 Silence45 (-2; -6) dB39 dB55 mm

Saint-Gobain Glass Benelux, gama SILENCE. Indicii se exprimă conform EN ISO 717.

Cum se citește tabelul

Coloana Rw + Ctr este cea care contează la stradă. Ctr este termenul de corecție pentru surse cu mult conținut de frecvențe joase — traficul urban, trenurile lente, avioanele la distanță. La o arteră aglomerată, un pachet cu Rw 41 și Ctr −6 se comportă ca unul de 35 dB.

Comparați primele două rânduri: trecerea de la 4/15/4 la 6/15/4 aduce 6 dB numai prin faptul că foile nu mai sunt identice. Apoi comparați 6/15/44.2 cu 6/15/44.2 Silence: aceeași alcătuire, singura diferență este folia acustică, iar rezultatul urcă cu încă 2 dB.

Un triplu simetric, 4/15/4/15/4, rămâne la 32 dB — sub un dublu asimetric cu foaie laminată. Geamul triplu se alege pentru termic, nu pentru zgomot.

Producătorul precizează că un strat de control solar sau de izolare termică, ca și călirea, nu schimbă performanța acustică a pachetului. La un geam dublu asimetric, nici partea pe care stă foaia laminată nu schimbă acustica — poziția ei se alege din motive de siguranță.

O scădere de 1 dB nu se percepe, una de 3 dB se aude clar, iar una de 10 dB este resimțită ca o înjumătățire a zgomotului. Și încă ceva: performanța acustică a unei ferestre nu este dată numai de vitraj. Rama, montajul, obloanele și grilele de ventilație intră toate în rezultatul final.

Aplicații

Ce cere fiecare loc din clădire

Aceeași clădire poate avea trei tipuri de vitraj. Cerințele nu vin din preferință, ci din poziția panoului.

Ferestre și uși

Aici decid Ug-ul și grosimea pachetului. Falțul profilului stabilește ce încape, iar orientarea camerei stabilește dacă are sens și un strat de control solar.

Cere Pachet dublu sau triplu cu low-E; laminat la ferestrele accesibile de la sol.

Culisante și suprafețe vitrate mari

Panoul devine greu și lung. Contează deopotrivă grosimea foilor, rigiditatea și felul în care se comportă la spargere, pentru că un canat mare nu se înlocuiește ușor.

Cere Foi laminate, adesea pe ambele fețe; verificare de greutate pentru feronerie.

Fațade și pereți cortină

Se lucrează cu suprafețe mari și cu zone opace, în dreptul planșeelor. Sticla trebuie să arate identic pe toată fațada, deci se comandă din același produs și, ideal, din același lot.

Cere Control solar, zone opace prin email aplicat, securizare cu Heat Soak Test.

Balustrade și balcoane Juliet

Panoul preia încărcare din împingere și este, prin definiție, în plan de cădere. Nu există variantă în care sticla laminată să fie opțională.

Cere Laminat, uzual securizat și laminat; prelucrarea completă înainte de călire.

Copertine, verande, luminatoare

Vitrajul stă deasupra capului. La spargere, ce cade nu trebuie să rănească, iar panoul trebuie să rămână în structură până la înlocuire.

Cere Laminat obligatoriu la foaia inferioară; securizare cu Heat Soak Test la foaia expusă.

Interior: uși, separări, mobilier

Aici sticla nu mai izolează, ci desparte. Se lucrează monolitic, securizat, cu muchii prelucrate și cu decupaje pentru feronerie făcute înainte de călire.

Cere Securizat, muchii șlefuite și lustruite, decupaje CNC.

Referințe

Standardele care apar în documentație

EN 1279

Geamul izolant: alcătuire, etanșare, durabilitate și metodele de încercare.

EN 673

Metoda de calcul pentru Ug, transferul termic al vitrajului.

EN 410

Metoda de determinare a caracteristicilor luminoase și solare: TL, g și reflexiile.

EN 12150

Sticla securizată termic: proprietăți, încercări și modul de spargere.

EN 14179

Heat Soak Test: ciclul termic care provoacă în fabrică spargerea panourilor călite cu incluziuni de sulfură de nichel, ca să nu se spargă spontan după montaj.

EN ISO 12543

Sticla laminată și sticla laminată de securitate: definiții, alcătuire și aspectul produsului.

EN 14449

Sticla laminată și sticla laminată de securitate: evaluarea conformității și marcajul CE.

EN 12600

Încercarea la impact cu corp moale. Clasificarea are forma 1(B)1, unde prima cifră este înălțimea de cădere, iar ultima descrie modul de rupere. Sticla laminată obișnuită se clasează uzual 2B2, iar cea de protecție 1B1.

EN 356

Rezistența la atac manual. Clasele P1A – P5A se încearcă prin căderea unei bile de oțel de 4,1 kg de la înălțimi crescătoare; clasele P6B – P8B, prin lovituri de ciocan și topor.

EN 12758

Sticla în construcții și izolarea la zgomotul aerian: cum se declară performanța acustică a unui vitraj.

EN ISO 717-1

Exprimarea izolării la zgomot printr-un singur număr, Rw, cu termenii de adaptare C și Ctr.

EN 1096

Sticla peliculizată: clasele de durabilitate ale stratului depus.

Înainte de comandă

Ce stabilim împreună

Orientarea fațadei

Sud și vest primesc soare direct; nordul, aproape deloc. Aceeași casă poate avea control solar pe o față și vitraj obișnuit pe alta.

Zgomotul real

Stradă liniștită, bulevard sau arteră de trafic. Diferența se vede în Rw + Ctr, nu în Rw.

Poziția panoului

De la sol, la etaj, în plan de cădere sau deasupra capului. Aici se decide dacă laminarea este obligatorie și pe ce parte a camerei stă.

Falțul profilului

Profilul ales limitează grosimea pachetului. Vitrajul și sistemul se aleg împreună.

Dimensiunea și greutatea

Panourile mari schimbă feroneria și uneori sistemul. Greutatea se calculează, nu se estimează.

Aspectul din exterior

Straturile selective au reflexia lor. Pe aceeași fațadă se păstrează același produs, pentru un aspect unitar.

O precizare profesională

O valoare fără configurație nu înseamnă nimic

Ug, g, TL și Rw sunt proprietăți ale unei alcătuiri precise: produsul de sticlă, grosimile foilor, lățimea camerei, gazul și poziția stratului. Mutate pe alt pachet, cifrele nu se mai aplică. De aceea pe pagina aceasta fiecare valoare apare împreună cu configurația căreia îi aparține, iar acolo unde o configurație pe care o folosim nu are un echivalent măsurat publicat, am scris asta deschis și am arătat alături alcătuirea documentată cea mai apropiată.

La fel și cu clasele de rezistență: ele aparțin produsului încercat și marcat CE, nu notației scrise în ofertă. Valorile pentru lucrarea dumneavoastră vin din fișa pachetului efectiv comandat și intră în documentația proiectului.

Discută configurația cu noi

Următorul pas

Nu sunteți sigur ce vitraj vă trebuie?

Spuneți-ne orientarea camerelor, cât de zgomotos este afară și ce sistem de tâmplărie aveți în vedere. Vă propunem pachetul potrivit și îl trecem în ofertă.

Solicită oferta

Continuă

Unde intră sticla